Marş pentru morţii Timişoarei din 17 decembrie 1989

Marş pentru morţii Timişoarei din 17 decembrie 1989

Nici Pandemia şi nici restricţiile nu au reuşit să oprească tradiţionalul marş al suporterilor timişoreni, organizat în fiecare an în memoria celor ucişi în decembrie 89 doar pentru că şi-au dorit libertate. De data acesta, însă, numărul participanţilor a fost mai mic de 100 şi a lipsit celebrul spectacol de foc ce avea loc pe una dintre străzile din zona istorică a oraşului. A fost şi scandal pe străzile Timişoarei, după ce membrii partidului AUR au vrut să aprindă câteva candele pe trepetele Catedralei Mitropolitane. Suporterii i-au
acuzat pe aceştia că îşi fac campanie pe seama morţilor din Revoluţie.

Ca în fiecare an din ultimii 31, marşul suporterilor alb violet a pornit din Piaţa Maria, din faţa casei pastorului Laszlo Tokes, locul de unde a început Revoluţia de la Timişoara. Cei aproape 100 de participanţi au purtat flori, steaguri tricolore, steaguri ale Revoluţiei, cu stema decupată, şi pancarte cu mesajul: eroii nu mor. Pe tot drumul au scandat pentru memoria celor ucişi în decembrie 1989 la Timişoara doar pentru că au îndrăznit să creadă într-o lume mai bună. Prima oprire a fost în faţa Catedralei Mitropolitane, locul în care în 17 decembrie mai mulţi timişoreni au fost împuşcaţi.

Cine uită, e complice. Asta spun cei care au ieşit aseară în stradă pentru a menţine vie memoria celor ucişi în decembrie 89.

Centrul oraşului, întreaga zonă pietonală, a răsunat de scandările suporterilor care s-au îndreptat spre clădirea Memorialului Revoluţiei.

Apoi, suporterii alb-violeţi s-au îndreptat spre locul în care martirii neamului au fost înmormântaţi, Cimitirul Eroilor. A fost şi scandal seara trecută la Timişoara, între liderii partidului AUR şi mai mulţi revoluţionari. Aceştia din urmă iau acuzat pe politicieni că îşi fac campanie pe seama morţilor din Revoluţie. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru ca spiritele să se liniştească.

George Simion, liderul AUR, a fost în Piaţa Revoluţiei din Timişoara, loc simbolic pentru oraşul martir, pentru a le mulţumi alegătorilor pentru votul din 6 decembrie şi pentru a aprinde câteva candele pe trepetele Catedralei Mitropolitane. Simion şi-a început discursul fără mască de protecţie, moment în care mai mulţi revoluţionari timişoreni au început să-l huiduie.

Astăzi, Timişoara îşi comemorează morţii. Pe 17 decembrie 1989, la în oraşul de pe Bega cădeau primii martiri sub gloanţele forţelor de represiune.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt