Marş al nemulţumirii în Piaţa Victoriei. Cele patru mari confederaţii sindicale cer creşterea salariilor şi oprirea austerităţii

Marş al nemulţumirii în Piaţa Victoriei. Cele patru mari confederaţii sindicale cer creşterea salariilor şi oprirea austerităţii

Cele patru mari confederaţii sindicale – „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia, CSDR şi Meridian – organizează miercuri un amplu protest în faţa Guvernului, reclamând „probleme sociale şi economice majore” şi cerând creşterea salariului minim şi a pensiilor, o taxare echitabilă şi stoparea austerităţii. Acţiunea, susţinută şi de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, va avea loc între orele 10:00 şi 14:00, în Piaţa Victoriei.

„Nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea şi incompetenţa”, transmit organizatorii, care solicită reluarea negocierilor colective, corectarea dezechilibrelor create de OUG 79/2017 şi protejarea locurilor de muncă.

Sindicaliştii din sănătate cer, la rândul lor, indexarea salariilor cu inflaţia, deblocarea posturilor şi revenirea la o distribuţie echitabilă a contribuţiilor sociale între angajatori şi angajaţi. Potrivit acestora, „plata exclusivă a contribuţiilor de către salariaţi este o anomalie unică în UE”.

Protestul vizează toate sectoarele majore – educaţie, sănătate, transporturi, energie şi administraţie – şi se doreşte un apel la solidaritate naţională pentru „demnitatea muncii cinstite”.

Afla mai multe despreprotestguvern
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt