Mariupol sub asediu, dar nu se predă

Mariupol sub asediu, dar nu se predă

Ruşii încearcă să ascundă crimele de război comise în Mariu- pol, unul dintre cele mai bombardate oraşe din Ucraina.
Primarul localităţii spune că invadatorii au adus crematorii mobile pentru cadavrele civilililor şi vorbeşte de peste 20.000
de ucraineni morţi, în urma asediului trupelor ruse.

Serghei şi-a pierdut fiul în timpul bombardamentelor ruseşti asupra oraşului Mariupol. El şi familia lui erau ascunşi în
clădirea teatrului, cea care într-o singură noapte a fost pusă la pământ de atacul forţelor ruseşti.

O singură noapte şi clădirea teatrului, una istorică, aproape a dispărut. Erau peste 1000 de ucraineni în interior care se
ascundeau din calea ruşilor. Serghei şi ceilalţi supravieţuitori au fugit din clădire, când încă se mai auzeau motoarele
avioanelor care au bombardat teatrul.

Mariopol are ieşire la Marea Azov şi este situat în regiunea Donetk, revendicată şi atacată acum de trupele lui Vladimir
Putin. Refugiaţii povestesc cât de frumos era oraşul lor înainte de invazie. Acum este o ruină.

Primarul oraşului, Vadim Boicenko vorbeşte despre 20.000 de morţi şi relatează că ruşii au adus acum în oraş crematorii
mobile pentru a-şi ascunde urmele carnagiului. El îi acuză pe ruşi că blochează accesul convoaielor umanitare în oraş,
tocmai pentru a nu se vedea cadavrele îngropate de către ucraieni, în cartierele lor, uneori chiar în curtea blocurilor.

De la 1 martie oraşul Mariopol este complet blocat. Oamenii nu au apă, curent electric şi nici alimente sau medicamente.
Cu toate acestea, oraşul nu s-a predat, iar forţele ucrainene încă rezistă în faţa invaziei ruse

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt