Ludovic Orban vede o apropiere între PNL şi Forţa Dreptei. „După Congres, foarte probabil va exista o fuziune”

Ludovic Orban vede o apropiere între PNL şi Forţa Dreptei. „După Congres, foarte probabil va exista o fuziune”

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, anunţă că după Congresul extraordinar al PNL ar putea începe negocieri pentru o fuziune între cele două formaţiuni. Fostul premier susţine că există deja o deschidere în acest sens şi respinge ideea unei scindări în interiorul liberalilor.

Prezent la Congresul extraordinar al PNL în calitate de invitat, liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a vorbit despre posibilitatea unei reunificări a dreptei politice şi despre reluarea legăturilor dintre partidul pe care îl conduce şi liberali.

Fostul lider al PNL a declarat că actualele tensiuni din partid nu reprezintă o ruptură, ci un proces de clarificare internă. Potrivit acestuia, diferenţele sunt între cei care rămân fideli valorilor liberale şi cei care au alte opţiuni politice sau urmăresc alte interese.

Orban a explicat că participă la reuniunea liberalilor cu intenţia de a contribui la reconstrucţia unei formaţiuni puternice şi a subliniat că, după alegerea noii conduceri, ar putea începe discuţii oficiale privind apropierea dintre PNL şi Forţa Dreptei.

„După Congres, foarte probabil va exista o fuziune între PNL şi Forţa Dreptei”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderul Forţa Dreptei a precizat că au existat deja discuţii preliminare cu preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, iar ambele părţi şi-au exprimat disponibilitatea pentru un dialog privind reunificarea.

„Vom purta negocieri pentru a reveni în PNL, am purtat discuţii de principiu cu Ilie Bolojan şi există deschiderea din partea noastră, a celor din Forţa Dreptei, după alegerea organismelor de conducere, să fie emis un mandat de negociere a unui protocol de fuziune care să fie ulterior validat de forurile celor două partide“, a adăugat Ludovic Orban.

Eventuala fuziune ar reprezenta una dintre cele mai importante reconfigurări din zona liberală din ultimii ani şi ar putea consolida tabăra de centru-dreapta înaintea viitoarelor confruntări electorale.

Afla mai multe despreludovic orbanforta drepteipnl
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI