Lucio, fostul fotbalist brazilian, a suferit arsuri pe 18% din corp într-un accident domestic

Lucio, fostul fotbalist brazilian, a suferit arsuri pe 18% din corp într-un accident domestic

Fostul fotbalist brazilian Lucio a suferit arsuri pe 18% din suprafaţa corpului în urma unui accident domestic, săptămâna trecută, potrivit unei declaraţii date miercuri de anturajul campionului mondial din 2002.

„Se recuperează bine, din fericire, dar tratamentul pentru arsuri necesită multă grijă”, a transmis purtătoarea de cuvânt a fostului fundaş. „El se confruntă zilnic cu această situaţie.”

Lucio a fost internat sâmbătă la Brasilia, după ce un accident cu un şemineu ecologic i-a provocat arsuri pe 18% din corp. A fost necesar să fie supus la două intervenţii chirurgicale. Marţi, fostul fotbalist a fost fotografiat pe un coridor al spitalului, cu capul, mâinile şi picioarele bandajate, iar imaginea a fost postată pe contul său de Instagram.

Miercuri, Lucio a fost transferat la Santa Casa de Misericórdia din Porto Alegre, în statul Rio Grande do Sul, pentru a fi mai aproape de familie, conform unui comunicat al acesteia.

Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) i-a transmis un mesaj de sprijin fostului jucător: „CBF îi doreşte multă putere în acest moment dificil.”

Născut în Planaltina, aproape de Brasilia, Lucio a avut o carieră de succes în Europa, jucând la Bayer Leverkusen (2001-2004), Bayern Munchen (2004-2009) şi Inter Milano (2009-2012), cu care a câştigat o triplă fabuloasă în 2010: Liga Campionilor, campionatul şi Cupa Italiei sub conducerea lui José Mourinho. De asemenea, a marcat un gol în finala Ligii Campionilor din 2002, când Leverkusen a pierdut în faţa Real Madrid-ului, cu un voleu legendar al lui Zinedine Zidane.

Lucio a câştigat de trei ori Bundesliga cu Bayern, iar ca internaţional brazilian, a jucat 105 meciuri şi a fost o piesă-cheie în echipa naţională care a câştigat Cupa Mondială din 2002, învingând Germania cu 2-0 în finală, cu două goluri marcate de Ronaldo.

Afla mai multe despreluciobraziliëfotbalistarsuri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt