Luca Niculescu, Secretar de Stat Ministerul Afacerilor Externe, vine la Profit Health.forum - Sănătatea nouă - Ediţia a XV-a, programat să fie organizat pe 3 aprilie.
Conferinţa va fi transmistă în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât şi la postul de televiziune Prima News.
DETALII POT FI VĂZUTE AICI
CONTEXT
Ediţia din 2024 a raportului Health at a Glance: Europe („Sănătatea pe scurt: Europa”) prezintă starea sistemelor de sănătate europene pe măsură ce acestea îşi continuă redresarea în urma pandemiei de COVID-19 şi răspund provocărilor şi oportunităţilor generate de digitalizare, de schimbările climatice şi de schimbările demografice.
Raportul din acest an se axează pe două teme esenţiale conexe: abordarea deficitului de forţă de muncă din domeniul sănătăţii şi promovarea longevităţii sănătoase, arată raportul.
Pe termen scurt, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a remuneraţiei este esenţială pentru creşterea atractivităţii profesiei şi a gradului de retenţie al actualului personal medical.
Creşterea oportunităţilor de educaţie şi formare pentru noii medici şi asistenţi medicali este, de asemenea, esenţială pentru stimularea ofertei, deşi impactul său va fi resimţit numai pe termen mediu şi lung.
Optimizarea mixului de competenţe, de exemplu prin utilizarea pe scară mai largă a asistenţilor medicali de practică avansată, precum şi prin valorificarea tehnologiilor digitale şi a Inteligenţei Artificiale (AI), va fi esenţială pentru creşterea productivităţii personalului medical şi pentru a le permite medicilor si asistenţilor medicali să se concentreze mai mult pe îngrijirea pacienţilor.
Promovarea longevităţii sănătoase poate reduce povara asupra sănătăţii şi îngrijirii pe termen lung, arată raportul „Sănătatea pe scurt: Europa”.
Experţi în sănătate publică susţin că, da, pe bucăţele sistemul este pregătit să facă faţă noilor provocări şi putem arăta chiar spitale, ambulatorii, laboratoare de top. Dar per ansamblu? Nu! Sistemul nu este pregătit. Dar, majoritatea recunoaşte, România are nevoie de o ,,sănătate nouă”. Explicaţia este simplă: vin peste noi inteligenţa artificială, terapiile celulare, asistenţi medicali virtuali. Digitalizarea.
Evidenţiem progresele sistemului medical din România, dar aceste progrese se datorează unui mănunchi de medici, de manageri. Sănătatea nouă nu înseamnă să aruncăm la gunoi ceea ce este vechi, ci să păstrăm ceea ce este bun şi să construim peste temelia solidă. Înseamnă să avem curaj!
Pentru terapiile vechi şi eficiente, autorităţile trebuie să lupte ca să le păstreze, în folosul bolnavilor. Criza resursei umane se adânceşte an de an.
România se poate mândri cu multe facultăţi de medicină. Atunci, unde se duc absolvenţii? Care este politica pentru păstrarea acestor tineri în sistem?
TEME DE DISCUŢIE:
PANEL I:
Sănătatea din sănătate
Radiografia sistemului de sănătate
Situaţia banilor din sănătate - limitele bugetare, FNUASS - schimbări majore, infrastructură, povara sistemului de urgenţă, pregătirea pentru posibile crize.
PANEL II:
Provocările unice ale sistemului de sănătate
Raţiune şi acţiune în sănătatea românescă
Sănătatea şi criza forţei de muncă
Terapiile celulare, digitalizarea, PNRR
Exemple de bune practici