Circulaţie feroviară blocată, ieri pe Valea Prahovei, după ce locomotiva unui marfar a luat foc, în localitatea Brazi.Mai multe trenuri, care circulau între Braşov şi Bucureşti, au avut întazieri de peste trei ore. Iar circulaţia a fost reluată aseară, în jurul orei 19:30. Imediat după izbucnirea flăcărilor, mecanicul a dovedit prezenţă de spirit şi a decuplat locomotiva, astfel încât incendiul să nu cuprindă toată garnitura. Trenul marfar, format din 25 de vagoane, care aparţine unui operator privat, transporta azotat de amoniu. Pentru stingerea incendiului au intervenit două autospeciale de stingere, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD