Liber la cumpărat locuinţe prin programul Noua casă. Care este valoarea maximă a creditului

Liber la cumpărat locuinţe prin programul Noua casă. Care este valoarea maximă a creditului

Românii care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă prin programul «Noua casă» o pot face de astăzi.
Ministerul de Finanţe a aprobat plafonul de garantare în valoare de un miliard de lei. Banii au fost alocaţi celor 16 finanţatori înscrişi în program, a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii ( FNGCIMM).
Prima casă 2024: Valoarea maximă a creditului este de 66.500 de euro
Noua Casă sau Prima Casă, intră în al 16-lea an consecutiv de implementare. Programul rămâne cel mai avantajos pentru tineri. Scopul principal al acestui program este de a facilita achiziţionarea unei locuinţe de către persoanele fizice, oferindu-le posibilitatea de a contracta credite garantate de către stat.
Avansul minim solicitat este de 5%, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 de euro. Comisioanele de administrare sunt reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanţiei).
De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 63,8 miliarde de lei.
(Elena Andrei)

Afla mai multe desprenoua casa2024
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt