Legea privind companiile de stat a fost adoptată în Parlament. USR acuză PSD, AUR şi SOS că blochează privatizările şi investiţiile

Legea privind companiile de stat a fost adoptată în Parlament. USR acuză PSD, AUR şi SOS că blochează privatizările şi investiţiile

Camera Deputaţilor a adoptat legea privind protejarea intereselor naţionale în economie, care limitează vânzarea de acţiuni la companiile de stat până în 2027. USR acuză coaliţia parlamentară că blochează reformele şi investiţiile în economie.

Proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 178 de voturi pentru, 103 împotrivă şi 8 abţineri. Actul normativ prevede blocarea, până la 31 decembrie 2027, a vânzării de pachete minoritare de acţiuni la companiile de stat.

USR critică dur această decizie şi susţine că legea reprezintă un pas înapoi pentru economia României, fiind îndreptată împotriva proceselor de transparentizare şi modernizare a companiilor publice. Formaţiunea acuză că măsura ar proteja interesele unor grupuri politice din interiorul sistemului de stat.

„Legea prin care PSD, AUR şi SOS blochează, până la 31 decembrie 2027, vânzarea de pachete minoritare de acţiuni la companiile de stat este o lege împotriva intereselor României şi, cel mai probabil, una neconstituţională”, transmite USR, potrivit News.ro.

În acelaşi timp, USR afirmă că măsura ar afecta direct piaţa de capital şi ar transmite un semnal negativ investitorilor, într-un moment în care România are nevoie de finanţare privată şi predictibilitate economică.

„Legea votată de PSD, AUR şi SOS ne duce înapoi în anii ‘90, când PSD din vremea aceea şi fostul preşedinte Ion Iliescu ne spuneau «nu ne vindem ţara»”, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu.

La rândul său, deputatul USR Cezar Drăgoescu susţine că listarea la bursă a unor pachete minoritare reprezintă un instrument de dezvoltare economică şi transparenţă, nu o „vânzare a ţării”, aşa cum este prezentată în spaţiul public.

USR mai arată că legea a primit şi un aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social, care a semnalat posibile efecte asupra investiţiilor, pieţei de capital şi angajamentelor asumate de România prin PNRR.

Formaţiunea consideră, de asemenea, că există riscuri de neconstituţionalitate, prin posibila interferenţă a Parlamentului în atribuţiile Guvernului privind administrarea proprietăţii statului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI