Panică într-o comună din judeţul Prahova. Două femei au scăpat ca prin minune după ce rămăşiţele unei rachete antigrindină s-au prăbuşit peste casa lor din Valea Calugarească. Au reuşit să scape de pericol în ultimul moment. Autorităţile susţin că a fost un accident.
Bucăţi de plastic dintr-o rachetă antigrindină lansată din apropiere s-au desprins şi au lovit acoperişul casei din satul Vârfuri. Unele au căzut în curte. În momentul impactului, femeia se afla înăuntru şi cu mama sa, în vârstă de 81 de ani.
Potrivit ISU Prahova, locuinţa se află în vecinătatea punctului de lansare a rachetelor antigrindină. Reprezentanţii acestuia au mers acasă la femeie pentru a discuta despre despăgubiri, însă nu s-au înţeles. Ca urmarea, aceasta sunat la 112 mult după producerea incidentului. Pompierii au intervenit şi au asigurat zona.
Reprezentanţii Autorităţii de Administrare a Sistemului Antigrindină vorbesc despre o defecţiune tehnică. Proiectilul făcea parte din programul de stimulare a precipitaţiilor, care se desfăşoară până la mijlocul lunii decembrie.
Poliţia nu a deschis doar penal şi o îndeamnă pe proprietară să se adreseze instanţei pentru despăgubiri.