Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că Biroul Naţional al partidului nu are puterea să numească un candidat la prezidenţiale, subliniind că nu se retrage din cursă şi că cei care o contestă sunt 'o mână de trădători oportunişti', o 'gaşcă' ce nu reprezintă partidul.
'Am luat act de decizia Biroului Naţional. Biroul Naţional, conform statutului, nu are puterea să numească un candidat, ci Congresul. Să nu uităm că delegaţii la congres au votat peste 94 - 95% anul trecut susţinerea mea pentru candidatură la prezidenţiale. Eu sunt născută pentru lupte grele, cele uşoare nu şi nici măcar nu ştiu cum arată. Nu mă retrag, voi continua lupta, pentru că aici nu este vorba doar despre USR, este vorba despre România. USR, în continuare, este partidul care este la sufletul meu, pentru că eu cred în valorile USR, în principiile USR. De asta am intrat, dar faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR. USR este format din peste 20.000 de membri', a afirmat Lasconi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul USR.
Ea a spus că aceia care i-au cerut retragerea din cursă nu reprezintă vocea nici măcar a USR, menţionând că este păcat că printre ei s-a aflat Dominic Fritz.
'În rest, am văzut foarte mulţi looseri, colegi de-ai mei care au candidat la primării şi au pierdut şi care într-un fel îmi datorează locul pe care-l ocupă acum în Parlament. Nu aştept recunoştinţă şi loialitate. Eu mi-am luat un câine', a adăugat Lasconi.
Întrebată pe cine suspectează de această 'trădare', Lasconi l-a indicat pe liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.
'Pe pierzătorul Ionuţ Moşteanu. A pierdut Primăria Piteşti şi acum, probabil, există promisiuni din partea lui Nicuşor să fie el candidatul la Primăria Capitalei sau poate Drulă. Nu ştiu ce târguieli se fac, pentru că asta mi se pare că dă o direcţie de lipsă de respect faţă de oameni, de voturile oamenilor. Oamenii nu sunt nişte saci de cartofi pe care să-i muţi dintr-o parte în alta că vrei tu să faci asta. Eu cred că înţelept era să rămânem în luptă, să fim în luptă', a mai spus Lasconi.
Şedinţa Biroului Naţional în care i-a fost retras sprijinul a fost un abuz, a apreciat ea, menţionând însă că a dat o decizie ca şedinţele acestui for să se desfăşoare miercurea.
Lasconi a precizat că i s-a tăiat finanţarea campaniei.
'Am un program foarte plin, pentru că e făcut înainte cu o săptămână, sunt foarte multe dezbateri, voi continua să merg la ele. Înţeleg că mi-au tăiat şi finanţarea şi atunci vreau să apelez la inimile voastre şi la minţile voastre pentru că sistemul este mai corupt ca niciodată. Dacă vă aduceţi bine aminte ce s-a întâmplat anul trecut, după anularea alegerilor s-au schimbat şi regulile jocului, în sensul că au găsit candidaţii potriviţi ai sistemului şi eu voi continua să lupt, pentru că ştiu pentru ce lupt. Niciunul dintre cei patru care în toate sondajele par să fie înaintea mea n-o să fie preşedintele bun pentru femeile din această ţară, niciunul n-o să lupte cum ştiu să lupt eu pentru persoanele vulnerabile, niciunul n-o să lupte pentru tinerii din ţara asta, pentru oamenii de bună credinţă din ţara asta', a mai afirmat Elena Lasconi, potrivit Agerpres.