Kremlinul s-a arătat dispus miercuri să organizeze o întrevedere între preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu condiţia ca aceasta să aibă loc la Moscova, relatează EFE, citat de Agerpres.
'În acelaşi timp, îi garantăm (lui Zelenski) securitatea şi condiţiile necesare', a declarat Iuri Uşakov, consilierul Kremlinului pentru politică internaţională, la televiziunea rusă.
Uşakov a amintit că 'preşedintele (Putin) a declarat în diferite ocazii că dacă Zelenski este într-adevăr dispus pentru o întâlnire, atunci noi îl invităm la Moscova'.
Acest aspect 'a fost discutat de mai multe ori în timpul convorbirilor telefonice între preşedintele nostru şi omologul său american, Donald Trump', a afirmat consilierul prezidenţial, menţionând că 'Trump ne-a cerut în special să studiem această posibilitate'.
'Important este ca aceste contacte să fie bine pregătite. Asta în primul rând. Iar în al doilea rând, acestea trebuie să fie orientate spre obţinerea unor rezultate pozitive concrete', a afirmat el.
Uşakov a reacţionat astfel la afirmaţii făcute în ajun de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, potrivit căruia Volodimir Zelenski este dispus să se întâlnească cu liderul rus pentru a rezolva principalele obstacole din calea negocierilor de pace: problema teritorială şi controlul asupra centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de trupele ruse din primele săptămâni ale invaziei.
Putin şi Zelenski s-au întâlnit o singură dată de când acesta din urmă a devenit preşedintele Ucrainei. Acea întâlnire a avut loc în decembrie 2019 la Paris, în prezenţa liderilor Franţei şi Germaniei.
Nu este prima oară când Kremlinul îl invită pe Zelenski la Moscova. O astfel de invitaţie, Putin îi adresase lui Zelenski în toamna anului trecut. Preşedintele ucrainean a declinat atunci invitaţia de a călători la Moscova şi, de asemenea, a dezaprobat o posibilă astfel de întrevedere la Budapesta, din cauza relaţiilor sale nu tocmai amiabile cu liderul ungar Viktor Orban.
Kremlinul a calificat miercuri drept un 'progres' discuţiile trilaterale privind Ucraina, mediate de SUA şi desfăşurate săptămâna trecută la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.
'Aceasta, începutul unui astfel de dialog, poate fi deja considerat un progres. Munca este în plină desfăşurare. Şi este bine că s-a început cu contacte directe. După cum ştiţi, s-a ajuns la un acord privind continuarea sa. Această muncă va continua', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferinţa sa de presă zilnică.
Peskov afirmase luni că 'ar fi o greşeală să ne aşteptăm la rezultate majore în urma primelor contacte'.
'Nu este un secret pentru nimeni' că 'problema teritorială care face parte din 'formula Anchorage' are desigur o mare importanţă pentru partea rusă', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la faptul că Moscova nu va declara un armistiţiu până când trupele ucrainene nu vor părăsi întregul teritoriu al Donbasului, unde Kievul controlează în continuare mai mult de o cincime din regiunea Doneţk.
De altfel, ambele părţi au apreciat negocierile drept constructive, în cadrul cărora, potrivit preşedintelui ucrainean, au fost abordate 'posibile criterii pentru încheierea războiului'.
Presa occidentală a sugerat că SUA ar fi condiţionat acordarea unor garanţii de securitate Kievului pentru a evita o viitoare agresiune rusă de retragerea trupelor ucrainene din regiunea Doneţk.
Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri o întâlnire cu preşedintele rus în trecut, în timp ce Moscova a fost constant reticentă.
Negocierile trilaterale între Rusia, Ucraina şi SUA pentru a se ajunge la o reglementare negociată a războiului în Ucraina urmează să fie reluate duminică, 1 februarie, a transmis miercuri agenţia de presă rusă Interfax, potrivit Reuters.
O primă rundă de discuţii trilaterale privind încheierea războiului care durează de aproape patru ani a avut loc tot la Abu Dhabi weekendul trecut.






