Kremlinul nu exclude o întâlnire Trump-Putin în septembrie în China

Kremlinul nu exclude o întâlnire Trump-Putin în septembrie în China

Kremlinul a afirmat luni că ''nu este exclusă'' o întâlnire între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, în luna septembrie în China, dacă liderul de la Casa Albă se va deplasa în această ţară în acelaşi timp cu omologul său rus, informează AFP.

Putin urmează să meargă în China la începutul lui septembrie pentru celebrarea a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

''Dacă se întâmplă ca preşedintele american să decidă să meargă în China în acel moment, atunci o asemenea întâlnire nu poate fi exclusă teoretic'', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferinţa sa zilnică de presă.

Vladimir Putin se va deplasa la Beijing pentru o paradă militară amplă ce va marca 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Preşedintele chinez Xi Jinping va prezida evenimentul, ce va avea loc în piaţa Tiananmen pe 3 septembrie, scrie Agerpres.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie acest an, preşedinţii american şi rus au discutat telefonic de mai multe ori, în special pe tema invaziei pe scară largă lansate de Rusia contra Ucrainei vecine în februarie 2022, dar cei doi lideri nu s-au întâlnit personal.

Afla mai multe desprepeskov
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt