Kremlinul anunţă joi că ”aşteaptă” un răspuns al Kievului cu privire la o propunere a Moscovei de organizarea unei a doua runde de negocieri directe la Istanbul luni.
”Din câte ştiu eu nu am primit niciun răspuns”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
”Trebuie să aşteptăm decizia părţii ucrainene”, a adăugat el, citat de news.ro.
Peskov a criticat ”cerinţa” Kievului de a cunoaşte condiţiile Moscovei în vederea unei păci înainte ca această reuniune să aibă loc în Turcia.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îndeamnă Rusia şi Ucraina să nu închidă uşa dialogului şi îşi exprimă speranţa reluării luni, la Istanbul, a negocierilor între Moscova şi Kiev.
”Suntem în contact cu Rusia şi Ucraina (…). Le spunem că nu trebuie să închidă uşa atât timp cât este deschisă”, le-a declarat preşedintele turc unor jurnalişti împreună cu care călătorea la întoarcerea dintr-o vizită, miercuri, în Azerbaidjan, potrivit preşedinţiei turce.
”În cursul fiecăreia dintre întâlnirile noastre, le amintim interlocutorilor noştri că nu trebuie să scape această oportunitate”, a adăugat Recep Tayyip Erdogan.
”Stingerea acestui incendiu mare în regiunea nostră este (…) o datorie umanitară”, a declarat el.
Armata rusă a revendicat joi cucerirea a trei sate în estul Ucrainei.