Klaus Iohannis, ultimul său discurs de Ziua Marinei în calitate de preşedinte al României

Klaus Iohannis, ultimul său discurs de Ziua Marinei în calitate de preşedinte al României

Klaus Iohannis a susţinut ultimul său discurs de Ziua Marinei în calitate de preşedinte al României. Aflat pe finalul celui de-al doilea mandat de preşedinte al României, a participat joi la manifestările dedicate Zilei Marinei Române, organizate în Portul Tomis din Constanţa.

Şeful Statului a declarat, în cadrul ultimului său discurs în această calitate, că ţara noastră este recunoscută şi apreciată de către aliaţii din NATO ca un pilon solid de securitate regională.

„(…) la recentul Summit NATO de la Washington, când toţi aliaţii au subliniat că rămân ferm angajaţi faţă de securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre, un rezultat care este foarte bun pentru ţara noastră.

Iată, aşadar, că România este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a dezvăluit că este emoţionat, aceasta fiind ultima sa participare la celebrarea Zilei Marinei Române în calitate de şef al statului.

„În acest ultim an de mandat, este cu atât mai emoţionant pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră, pentru a celebra împreună una dintre cele mai aşteptate sărbători.

Se creează de fiecare dată o atmosferă extraordinară aici! Mă bucur să văd atât de mulţi români veniţi special aici pentru a participa la festivităţile dedicate navigatorilor noştri, militari şi civili deopotrivă, care poartă cu mândrie drapelul României în lume”, a mai declarat Klaus Iohannis.

(Elena Andrei)

Afla mai multe despreklaus iohannisziua marinei
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt