Kelemen Hunor confirmă că UDMR nu va participa la votul pentru noul Executiv. „Este o luptă între diferite partide”

Kelemen Hunor confirmă că UDMR nu va participa la votul pentru noul Executiv. „Este o luptă între diferite partide”

UDMR nu va susţine învestirea Guvernului Veştea şi nici nu va participa la votul din Parlament. Kelemen Hunor susţine că actuala confruntare politică nu are legătură cu interesele României, ci reprezintă o dispută între partide.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat miercuri că formaţiunea pe care o conduce nu va susţine învestirea Guvernului condus de Adrian Veştea. Mai mult, parlamentarii Uniunii nu vor fi prezenţi în sală în momentul votului, decizia fiind adoptată aproape în unanimitate.

„Decizia noastră a fost să nu susţinem învestirea guvernului, deci nu vom vota guvernul. A fost o decizie cu o singură abţinere, niciun vot împotrivă, deci asta va fi poziţia noastră în momentul votului", a anunţat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a explicat că au fost analizate mai multe variante privind participarea la procedura parlamentară, inclusiv prezenţa fără exprimarea votului sau votul împotrivă. În cele din urmă, conducerea formaţiunii a decis ca parlamentarii să părăsească sala înainte de exprimarea votului.

„Aici au fost trei posibilităţi, o posibilitate să fim prezenţi şi să nu votăm. Asta este una dintre variante. Am înţeles că aşa vor proceda AUR, PNL şi USR. A doua posibilitate este să votăm împotrivă, dar aici nu a susţinut această variantă nimeni şi vă spun de ce.

Dincolo de faptul că nu vrem să votăm împotriva foştilor noştrii colegi şi sper că viitorii noştri colegi, într-o altă etapă viitoare, fiindcă nu avem motive să votăm împotriva, e unul să nu pot să susţin, dar să votez împotriva altceva.

Şi după aceea, dacă vor fi mai puţine voturi împotrivă decât suntem noi, începe speculaţia că de fapt noi nu am respectat decizia. Asta trebuie să evităm, fiindcă decizia este extrem de clară şi cunoscută de toată lumea. Şi atunci am spus că nu vom fi în sală în momentul votului", a precizat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a susţinut că actualele tensiuni politice reprezintă o confruntare între formaţiuni şi nu o dezbatere despre interesele ţării.

„Este o luptă între diferite partide şi nu vrem să fim implicaţi în această luptă. Nu este lupta noastră. Dacă ar fi pentru România, atunci asigur am fi în sală şi asta a fost argumentul pentru care noi am luat decizia să ieşim din sală în momentul votului", a completat Kelemen Hunor.

UDMR a decis încă de marţi să nu intre în viitorul Executiv, iar Consiliul Permanent al formaţiunii a recomandat grupurilor parlamentare să nu susţină Cabinetul Veştea.

Afla mai multe desprekelemen hunorudmrguvern
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI