Numărul medicilor din sistemul public aproape dublu faţă de cel din sistemul privat, dar aceştia sunt concentraţi în marile oraşe. În 2000, în sistemul privat erau 21.000 de medici, faţă de aproximativ 40.000 la stat, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
În ultimii 25 de ani, numărul medicilor angajaţi în sistemul privat a crescut de aproape 25 de ori, scrie publicaţia Panorama, care a realizat o comparaţie a evoluţiei şi repartizării medicilor între sistemul de stat şi cel privat din România.Distribuţia în teritoriu a medicilor din sistemul privat este mai variată, aproape orice localitate având cel puţin un medic din sistemul privat. Cel mai adesea, aceştia sunt medici de familie, care lucrează în sistem privat.
Şi numărul clinicilor private din România a crescut spectaculos. Avem aproximativ 350 de spitale de stat şi aproape 200 de clinici private. În general, spitalele de stat sunt însă mult mai mari şi au bugete importante, de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Fiind aproape dublu ca număr, medicii din sistemul public sunt mai numeroşi aproape în fiecare judeţ. În Bucureşti, de pildă, arată datele Panorama, sunt circa 10.000 de medici la stat şi în jur de 5.000 la privat. Există însă şi judeţe unde, cu tot cu medicii de familie, socotiţi la privat, sistemul privat are mai mulţi medici decât cel public. Argeşul şi Ilfovul sunt în această situaţie, cu precizarea că Ilfovul este deservit de marile spitale publice din Bucureşti.
În situaţii asemănătoare, cu un număr de medicii din sistemul privat ajuns aproape la nivelul celor din spitalele publice sunt şi Teleormanul, Tulcea şi Vâlcea.