Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se împrumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este să opreşti finanţarea deficitului, deoarece acest lucru ar însemna un şoc teribil pentru economie şi pentru ţară. El a explicat că soluţia este să reduci deficitul fiscal şi pe partea de cheltuieli, şi pe partea de venituri.
Isărescu a afirmat, miercuri, că dacă Guvernul nu ar mai finanţa deficitul, atunci acest lucru va duce la mai multe crize, printre care economice şi politice.
„Aud discuţii în public că problema este faptul că Guvernul se împrumută. Ce înseamnă dacă Guvernul nu ar putea să se împrumute şi nu ar finanţa deficitul? Înseamnă criză nu numai financiară, înseamnă criză economică, criză socială, criză politică. Eu am trăit aceste evenimente în anii ‘90, când nu aveam nici datorie externă atunci sau era foarte mică şi umblam disperaţi să găsim bani ca să finanţăm deficitul bugetar care oricum era mai mic. Au fost ani extrem de grei”, a mai afirmat Mugur Isărescu.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că, atunci când datoria depăşeşte 50% din PIB trebuie luate măsuri, dar a adăugat că nu ştim care vor fi acestea şi când vor fi luate, precizând însă că ”se vor lua”.
”Unde e lege, nu e tocmeală. Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri. Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua”, a explicat Mugur Isărescu.
El a mai fost întrebat cum crede că va impacta piaţa muncii o măsură precum deducerile din impozit pentru cei cu venituri mici.
„Cred că mai degrabă e vorba de contribuţii. Impozitele pe muncă sunt 10%, unde să le mai reduci? Dar, în sfârşit, să vedem ce înseamnă aceste reduceri. În ceea ce privreşte contribuţiile, ştiţi bine că avem altă problemă, mulţi beneficiari, puţini contribuabili. Asta e, contribuţiile şi la sănătate şi la asigurări sociale. Deci, iarăşi e o treabă grea. Guvernul actual şi guvernul viitor n-au în faţă sarcini uşoare”, a mai afirmat guvernatorul BNR.