Irineu Darău anunţă că Dominic Fritz va conduce USR până în 2029. „Sistemul s-a speriat”

Irineu Darău anunţă că Dominic Fritz va conduce USR până în 2029. „Sistemul s-a speriat”

Preşedintele USR Braşov, Irineu Darău, susţine că Dominic Fritz va rămâne la conducerea partidului cel puţin până în 2029, în ciuda deciziei definitive a ÎCCJ privind conflictul de interese administrativ constatat de ANI. Liderul braşovean afirmă că actualul preşedinte al formaţiunii beneficiază în continuare de sprijinul partidului.

Preşedintele USR Braşov, Irineu Darău, a transmis vineri că Dominic Fritz va continua să conducă Uniunea Salvaţi România cel puţin până în 2029, în baza mandatului primit prin vot universal din partea membrilor formaţiunii.

Mesajul liderului braşovean vine la o zi după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care primarul Timişoarei era găsit în conflict de interese administrativ.

Într-o postare publicată pe reţelele sociale, Irineu Darău a subliniat rezultatele obţinute de Dominic Fritz atât la Timişoara, cât şi în fruntea partidului.

„Dominic a făcut o echipă redutabilă la Timişoara şi a transformat oraşul în doar câţiva ani. A unit USR şi l-a transformat în bine în doar un an de preşedinţie. Iar sistemul s-a speriat, de aceea i-ar pune talpă oricând şi oricum. Nu ne vom lăsa intimidaţi de nimeni şi de nimic!

Vom continua pe linia curajului şi vom susţine reforma profundă a statului. Indiferent cine e deranjat şi indiferent de riscuri, împreună vom merge până la capăt pe calea corectitudinii şi ne vom respecta misiunea de a transforma în bine viitorul copiilor noştri în România”, a transmis Darău.

Reacţia acestuia apare în contextul în care decizia instanţei supreme a generat discuţii privind viitorul politic al liderului USR. La rândul său, Dominic Fritz a anunţat că îşi va continua activitatea administrativă şi politică şi că îşi va duce la capăt mandatul de primar al Timişoarei.

Totodată, el a precizat că va solicita un vot de încredere atât în Biroul Naţional al USR, cât şi la Congresul partidului programat în luna octombrie, pentru a reconfirma susţinerea necesară exercitării funcţiei de preşedinte al formaţiunii.

Afla mai multe despreirineu daraudominic fritzusr
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI