Iranul cere despăgubiri şi garanţii pentru încheierea războiului

Iranul cere despăgubiri şi garanţii pentru încheierea războiului

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a pus miercuri condiţii pentru încheierea războiului cu SUA şi Israelul, susţinând că Iranul va înceta să lupte doar dacă primeşte garanţii internaţionale că nu va mai fi atacat, transmite dpa.

Într-un mesaj pe X, el a cerut de asemenea despăgubiri şi a afirmat că 'drepturile legitime' ale Iranului trebuie recunoscute.

Preşedintele nu a precizat la ce drepturi se referă, dar unii observatori ai politicii interne iraniene explică, potrivit dpa, că ar putea fi vorba despre numirea unui nou lider suprem şi despre necesitatea unei recunoaşteri internaţionale, scrie Agerpres.

Zilele trecute, preşedintele american Donald Trump a declarat că nu este mulţumit de instalarea lui Mojtaba Khamenei ca nou conducător religios şi şef al statului iranian, funcţie care presupune dificultăţi semnificative. 'Nu cred că poate trăi în pace', a spus liderul de la Casa Albă despre fiul ayatollahului Khamenei, ucis la începutul atacurilor americano-israeliene împotriva Iranului, în 28 februarie. 

Afla mai multe despreiranrazboi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt