Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, despre femeia care va deschide lista PSD-PNL la europarlamentare că liberalii nu au vorbit despre acest lucru. ”Cred că altcineva a lansat public acest profil de candidat pe locul întâi”, a precizat liberalul, arătând că cele două partide în curând vor anunţa lista candidaţilor la europarlamentare.
”Cele două partide în curând vor anunţa lista candidaţilor la europarlamentare”, a anunţat Ionuţ Stroe, în emisiunea România Politică de la Prima News.
Întrebat cine va fi doamna care va deschide lista PSD-PNL la europarlamentare, Stroe a spus: ”Nu ne-aţi auzit pe noi, liberalii, vorbind despre lucrul acesta. Cred că altcineva a lansat public acest profil de candidat pe locul întâi”.
El a menţionat că nu putem vorbi în momentul de faţă de o listă ordonată, nominală, a alianţei pentru europarlamentare, dar sunt oameni cu competenţe reale în Parlamentul European, cu reputaţie, care pot merge acolo.