Ionel Ganea, prima reacţie după ce a fost scos cu forţa din maşină de poliţişti, înaintea meciului România - Irlanda de Nord

Ionel Ganea, prima reacţie după ce a fost scos cu forţa din maşină de poliţişti, înaintea meciului România - Irlanda de Nord

Ionel Ganea a fost în centrul atenţiei înaintea începerii partidei amicale România - Irlanda de Nord.

Înainte de meci a avut loc un moment tensionat, ce l-a avut în prim plan pe Ionel Ganea, care se afla în maşină cu soţia sa. Internaţional nu ar fi oprit la semnalele agenţilor care-i solicitau prezenţa unor acte.

Ganea a fost scos din maşina personală şi urcat în cea de Poliţie, după care a fost dus la secţie. Fostul fotbalist a fost amendat şi a rămas fără permis timp de 30 de zile.

Acesta a oferit o primă reacţie în cursul zilei de sâmbătă şi a anunţat că va reveni cu un comunicat de presă pentru a explica ceea ce s-a întâmplat.

"Oi fi eu nebun, dar aseară nu a fost cazul (n.r. ca autorităţile să procedeze astfel), ţinând cont că în maşină eram cu soţia şi copilul", a transmis Ganea, pentru Digi Sport.

Brigada Rutieră a anunţat, vineri seară, în urma unui incident de la Arena Naţională semnalat de presa sportivă şi care l-a avut protagonist pe Ionel Ganea, că fostul fotbalist a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere şi a fost sancţionat pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier, precum şi pentru lipsa documentelor prevăzute de legislaţia rutieră în vigoare.

“La data de 22 martie a.c., în jurul orei 21:00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în proximitatea stadionului Naţional Arena pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă rutieră precum şi fluidizarea traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat. Conducătorul autovehicului nu a respectat semnalele poliţistului rutier continuându-şi deplasarea.

În acest context, iniţial, poliţiştii i-au solicitat prin intermediul staţiei de amplificare să oprească, iar ulterior, pentru că nu s-a conformat, au procedat la blocarea autovehicului, extragerea conducătorului şi conducerea acestuia la sediul Brigăzii Rutiere, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.

Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatura din dotare, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ, se menţionează în comunicat.

Brigada Rutieră a precizat că persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare 2650 de lei, pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier, precum şi pentru lipsa documentelor prevăzute de legislaţia rutieră în vigoare, fiind dispusă totodată şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

Fostul internaţional Ionel Ganea a fost urcat într-o maşină a Poliţiei, cu câteva zeci de minute înaintea meciului amical al naţionalei României cu Irlanda de Nord.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt