Investitorii străini se bat să între pe piaţa noastră: creşterile anuale ale profitului multinaţionalelor ce operează în România, de neatins în altă parte

Investitorii străini se bat să între pe piaţa noastră: creşterile anuale ale profitului multinaţionalelor ce operează în România, de neatins în altă parte

Companiile străine prezente în ţară noastră au cele mai mari rate de profit şi creştere din regiune, de la sectorul alimentar până la automotive sau bancar. Mai mult, România se transformă într-un hub regional de afaceri, fiind extrem de atractivă pentru investitorii străini.

Datele oficiale ale băncii centrale şi ale Ministerului de Finanţe arată că firmele străine prezente în România obţin rate de creştere a profiturilor şi ale cifrei de afaceri mult mai mari decât pe pieţele vestice sau chiar şi pe pieţe din Europa de Est.

În sectorul băuturilor răcoritoare, de exemplu, giganţii Pepsi şi Coca-Cola, printre alţii, au recunoscut potenţialul acestei pieţe, motiv pentru care continuă să investească semnificativ la nivel local.

România, a doua mare piaţă din regiune, atrage investiţii ce aduc profituri crescute şi cu 2.000% anual!

În 2023, divizia de băuturi PepsiCo România a înregistrat un profit de 90,5 mil. lei, în creştere cu 2.086% faţă de anul precedent (4,1 mil. lei) (Detalii). Pentru comparaţie, marja internaţională de profit a gigantului Pepsi a fost în 2023 de 13,1%, iar pe ansamblul ultimelor 12 luni de 9,61%. (Detalii)

Potrivit unei analize Ziarul Financiar, bazate pe datele Euromonitor, România este a doua cea mai mare piaţă din regiune pentru băuturi răcoritoare, cu un consum per capita de 215 litri anual, depăşind media europeană la numărul de pahare de băuturi acidulate consumate. La nivel de volum total, România se plasează pe locul doi în regiune, cu aproximativ 4 mld. litri consumaţi anual, fiind depăşită doar de Polonia, care are însă şi o populaţie de două ori mai mare.

Piaţa auto din România asigură creşteri duble faţă de Vest

Companiile Star Transmission şi Star Assembly, divizii ale Mercedes-Benz AG în România, au înregistrat o creştere semnificativă a afacerilor în 2023. Star Transmission Cugir a raportat o cifră de afaceri de 420,5 mil. lei, în creştere cu 7,5% faţă de anul precedent, şi un profit net de 6,1 mil. lei. Star Assembly din Sebeş a avut o cifră de afaceri de peste 10 mld.lei, cu o creştere de 10,6%, şi un profit net de 412,7 mil. lei, în creştere cu 15%.

Un alt exemplu este Porsche România (importator general VW, Audi, Seat, Cupra, şi Škoda, printre altele), care a realizat în 2023 o cifră de afaceri de peste 4,58 mld. Lei (3,57 mld. lei in 2022, creştere de 28%) şi un profit net de peste 368 mil. lei, cu peste 45% mai mare decât în anul anterior.

Pentru comparaţie, la nivel internaţional, marja netă de profit a lui Volkswagen a fost de 4,48%, iar pentru Mercedes Group de 9,53%. (Detalii) şi (Detalii)

În sectorul financiar, creşterea veniturilor românilor urcă marjele de profit ale băncilor

În 2023, băncile din România au înregistrat un profit record de aproape 14 mld. lei, în creştere cu 35% faţă de 2022. Banca Transilvania, BCR şi Raiffeisen Bank au fost cele mai profitabile, generând împreună 6,7 mld. lei. Profiturile au fost impulsionate de dobânzile ridicate la credite şi de sumele mari păstrate de populaţie şi firme în conturi curente. Aceste fonduri au atins 60 mld. euro, contribuind semnificativ la câştigurile băncilor.

Conform datelor băncii centrale, creşterea depozitelor populaţiei la bănci s-a datorat în principal creşterii veniturilor românilor.

UniCredit Bank România a raportat un profit net de 184 mil. euro în S1/2024, în creştere cu 39% faţă de S1/2023, datorită creşterii creditării şi a veniturilor din dobânzi. Veniturile totale au ajuns la 338 mil. euro, o creştere de 11,5%, în timp ce veniturile din dobânzi, principala sursă de câştig, au crescut cu 18%, la 238 mil. euro.

 

Afla mai multe despremultinationaleinvestitori
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt