Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov beneficiază în prezent de una dintre cele mai moderne unităţi de tratare a urgenţelor medicale, din România. Administraţia judeţeană a finalizat lucrările de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire Urgenţe încă din aprilie 2022. Ulterior au fost achiziţionate noi echipamente medicale şi procedura e în continuă desfăşurare
“Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov dispune acum de o infrastructură medicală la cele mai înalte standarde. Mă bucur că putem valorifica la maximum fondurile europene nerambursabile pentru îmbunătăţirea domeniului medical” a transmis liberalul Şerban Todorică-Constantin, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.
Printre achiziţiile de echipamente se numără un ecograf, un bronhoscop rigid, un sistem de transport pneumatic şi un sistem de depozitare inteligentă a medicamentelor, în valoare totală de 1.232.030 lei, obţinuţi prin fonduri europene de către administraţie.
Sunt şi alte proiecte pe care autorităţile locale le pregătesc în domeniul sanitar în judeţ. „Braşovul are curajul sa vorbească despre un Spital de Psihiatrie si are curajul sa-l implementeze. Noi avem în vedere ca până la finalul anului să avem studiul de fezabilitate. Undeva la finele anului 2025 va trebui să începem lucrările”, a anunţat liberalul într-o emisiune TV.
Un alt proiect derulat de preşedintele Consiliului Judeţean prin fonduri europene este modernizarea corpului nou al Maternităţii „Dr. A.I. Sbârcea” din Braşov. Acesta este în ultima fază şi este finalizat în proporţie de aproape 90%.