Invazia roboţilor a luat o pauză în 2023 în contextul încetinirii economiei nord-americane

Invazia roboţilor a luat o pauză în 2023 în contextul încetinirii economiei nord-americane

Companiile nord-americane au comandat în 2023 un număr de roboţi mai mic cu aproape o treime faţă de 2022, în contextul în care încetinirea economiei şi dobânzile mai mari au făcut mai dificilă justificarea achiziţiei de echipamente avansate, primul regres după cinci ani de creştere neîntreruptă a invaziei roboţilor în forţa de muncă din regiune, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
"Atunci când economia nu este într-o stare bună, este mai uşor să amâni achiziţiile", spune Jeff Burnstein, preşedintele Association for Advancing Automation (A3), o asociaţie reprezentativă care urmăreşte comenzile de roboţi.
Potrivit datelor A3, în 2023 companiile nord-americane au cumpărat 31.159 de roboţi, o scădere de 30% comparativ cu 2022, cel mai mare declin procentual de după 2006 şi cea mai mare reducere înregistrată vreodată în cifre absolute. Reculul a avut loc atât în industriile care au legătură cu producţia de automobile, care au reprezentat aproape jumătate din piaţă anul trecut, cât şi în alte sectoare precum producţia de alimente sau metale.
Încetinirea comenzilor pentru roboţi a venit într-un moment în care unele companii au anunţat iniţiative pentru a dezvolta versiuni mai avansate ale maşinilor lor.
Însă pentru mulţi producători de roboţi, vânzarea maşinilor actuale a fost afectată de îngrijorările cu privire la încetinirea economiei şi stocurile mari acumulate în timpul pandemiei de COVID-19. De exemplu, producătorul danez Universal Robots a raportat recent o scădere de 7% a cifrei de afaceri pe 2023, până la 304 milioane de dolari.
Vânzările de roboţi au explodat în timpul pandemiei de COVID-19, când producătorii s-au grăbit să utilizeze maşini pentru a fabrica bunuri în contextul unei lipse cronici de mână de lucru. Datele A3 arată că 2022 a fost un an record pentru comenzile de roboţi.
Analiştii subliniază însă că roboţii sunt doar unul din echipamentele de care companiile au nevoie şi alţi indicatori referitori la cheltuielile companiilor au rezistat mai bine în SUA. Potrivit Departamentului american al Comerţului, comenzile pentru bunuri de capital non-defense, excluzând avioanele, un indicator urmărit cu atenţie de economişti pentru a evalua tendinţele în cheltuielile companiilor, au crescut cu 1,7% anul trecut, ceea ce sugerează că investiţiile în echipamentele de bază au rămas relativ neschimbate pe măsură ce economia a dezminţit previziunile acelor analişti care mizau pe o recesiune.
Jeff Burnstein spune că majoritatea producătorilor de roboţi cu care a vorbit sunt optimişti că afacerilor îşi vor reveni în a doua jumătate a acestui an.

Afla mai multe desprerobotiinvazie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt