Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, pe ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, cu care a analizat situaţia de securitate din regiune în urma agresiunii militare ruse.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, premierul a prezentat eforturile autorităţilor, alături de societatea civilă, voluntari şi organizaţii umanitare internaţionale în sprijinirea celor peste 800.000 de refugiaţi ucraineni intraţi în ţara noastră de la izbucnirea războiului.
"A fost evidenţiat rolul important al hub-ului umanitar de la Suceava în colectarea şi coordonarea formelor de sprijin acordat la nivel european şi internaţional. Cu aceeaşi ocazie, premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări de continuare a sprijinului acordat Ucrainei pentru ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiaţi, facilitarea exporturilor ucrainene", se precizează în comunicat.
Ministrul Kuleba a prezentat pe larg situaţia militară de pe teren şi a mulţumit Guvernului României şi cetăţenilor români pentru tot sprijinul acordat şi solidaritatea manifestată încă de la declanşarea agresiunii militare ruse, se arată în comunicatul citat.
"Totodată, diplomatul ucrainean a transmis României invitaţia de a contribui substanţial la eforturile necesare pentru reconstrucţie în Ucraina", informează Guvernul.
Ministrul de Externe ucrainean efectuează o vizită oficială la Bucureşti. După întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, el va avea convorbiri ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Sursa: Agerpres