Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, scos din Pachetul doi de măsuri fiscale

Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, scos din Pachetul doi de măsuri fiscale

Potrivit sursei citate, liderii coaliţiei au renunţat la măsura interzicerii cumulului pensie-salariu, la stat, în condiţiile în care această prevedere ar fi afectat domenii deja afectate de măsurile fiscale, educaţia şi sănătatea, anunţă News.ro.

În plus, există o decizie a Curţii Constituţionale, din noiembrie 2023, prin care a fost declarată neconstituţională legea care interzicea bugetarilor să mai cumuleze salariul cu pensia.

O nouă şedinţă a coaliţiei urmează să aibă loc marţi, de la ora 17.00, pentru finalizarea măsurilor din Pachetul doi, pe agendă aflându-se reforma afministraţiei locale, un subiect unde PSD are amendamente. 

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu afirma înainte de şedinţa coaliţie că există deja o înţelegere pe propunerile care ţin de sănătate, SGG şi Ministerul Justiţiei, unde miniştri sunt PSD, însă mai sunt de discutat măsurile fiscale şi cele care privesc administraţia.

Grindeanu spunea că un minister al Dezvoltării nu poate să nu ţină cont de propunerile care vin de la Asociaţia Municipilor, UNCJR, de la toate primăriile din ţară.

Afla mai multe desprecumul pensie-salariupachet 2
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt