Guvern nou, schimbări pe scena politică, calcule pentru alegerile din 2028, bani europeni şi decizii importante pentru România. În această seară, de la ora 20:00, la Prima News, emisiunea Interese mari şi mici, moderată de Emma Zeicescu şi Mihai Radu, aduce în prim-plan cele mai importante teme politice şi economice ale momentului, alături de invitaţi care au fost implicaţi direct în deciziile de la nivel guvernamental.
De la ora 20:00, invitat este Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR şi fost secretar de stat în Guvernul Bolojan. USR şi PNL au trecut oficial în opoziţie, iar întrebarea esenţială este ce urmează pentru cele două formaţiuni politice. Cum se reorganizează după ieşirea de la guvernare? Ce strategie vor adopta şi ce rol îşi propun să joace în raport cu noua putere?
În spaţiul politic se discută tot mai mult despre posibilitatea unei alianţe de dreapta. Ar putea USR şi PNL să construiască un proiect politic comun, capabil să conteze în următorii ani? Este o asemenea alianţă o strategie câştigătoare pentru alegerile parlamentare din 2028 sau există riscul ca diferenţele dintre cele două partide să le împiedice să ajungă la un numitor comun?
De la ora 21:00, dialogul continuă cu Dragoş Pîslaru, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi fost ministru interimar al Muncii. După schimbările produse la nivelul coaliţiei şi ieşirea PSD de la guvernare, România se confruntă cu provocări importante privind politicile economice şi sociale, dar şi cu presiunea de a utiliza eficient fondurile europene.
Cum stăm cu absorbţia banilor europeni şi care sunt riscurile pentru proiectele aflate în derulare? Ce se întâmplă cu indexarea pensiilor şi când ar putea avansa reforma salarizării din sectorul public şi ce ar trebui să conţină Legea salarizării unitare? Sunt întrebări care vizează direct bugetul statului, veniturile populaţiei şi capacitatea Guvernului de a-şi respecta angajamentele.
Un alt subiect important al serii este reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), programată să înceapă la ora 18:00. Pe agenda discuţiilor se află situaţia de securitate tot mai îngrijorătoare din regiunea Mării Negre, într-un context geopolitic tensionat. Este primul CSAT al noului Guvern condus de Luca Niculescu.
Urmăriţi Interese mari şi mici, cu Emma Zeicescu şi Mihai Radu, în această seară, între 20:00 şi 22:00.
Ai ce vedea, la Prima News!







