O întâlnire de grad zero este programată la Bruxelles, între Zelenski, liderul NATO şi mai mulţi lideri europeni. Principalul subiect al discuţiilor va fi desfăşurarea de trupe străine în Ucraina. Între timp, pe reţelele sociale au fost publicate primele imagini cu soldaţi nord-coreeni implicaţi în lupte alături de ucraineni, în regiunea Kursk. Liderul de la Kiev a confirmat recent că ruşii au început să folosească un număr mare de trupe din Phenian în atacurile împotriva ucrainenilor.
Russia: North Korean soldiers cross an open field on the frontline in Kursk region as Ukrainian drone operators watch on in disbelief. pic.twitter.com/HCP5ezK4lh
— Igor Sushko (@igorsushko) December 14, 2024
Acest videoclip a fost distribuit pe reţelele sociale şi se presupune a fi prima confruntare între soldaţii nord-coreeni şi forţele armate ucrainene,
în regiunea Kursk. Din imagini se poate observa un grup de soldaţi care avansează pe un câmp acoperit de zăpadă şi sunt complet vizibili pentru o dronă ucraineană care zboară deasupra câmpului. Recent, preşedintele ucrainean a confirmat că ruşii au început să folosească trupe ale Phenianului, în număr tot mai mare, în atacuri împotriva soldaţilor ucraineani.
VOLODIMIR ZELENSKI, preşedintele Ucrainei: "Avem deja informaţii preliminare care indică faptul că ruşii au început să folosească soldaţi din Coreea de Nord în atacuri - un număr semnificativ. Ruşii îi integrează în unităţi consolidate şi îi utilizează în operaţiuni în regiunea Kursk. Deocamdată, activitatea se desfăşoară doar acolo, dar avem informaţii că aceştia ar putea fi desfăşuraţi şi în alte zone de pe front."
Trupele ucrainene şi-au început incursiunea în regiunea Kursk în luna august şi încă controlează unele zone. Între timp, ucrainenii bombardează un alt depozit de petrol din regiunea rusă Oryol.
Atacuri ucrainene cu drone au fost raportate şi asupra Groznîi, capitala Republicii Cecene din Federaţia Rusă. În oraş au fost auzite explozii. Potrivit unor de canale de Telegram, ţinta atacurilor a fost o bază militară.
În timp ce ruşii şi ucrainenii se atacă reciproc, miercuri, la Bruxelles se organizează o întâlnire de gradul zero, între Zelenski, şeful NATO şi mai mulţi lideri europeni. Potrivit unor surse Politico, la întrunire se va discute despre planurile de pace şi despre o eventuală desfăşurare a unor trupe străine de menţinere a păcii în Ucraina. Pe lângă Mark Rutte şi Volodimir Zelenski, printre invitaţii la eveniment se află şi cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele Franţei Emmanuel Macron, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.