Instituţii publice, păgubite de infractori

Instituţii publice, păgubite de infractori

ŞAPTE milioane de euro - cu atât au păgubit sute de români mai multe instituţii publice din ţara noastră, dar şi din Spania. Indivizii păcăleau angajaţii statului să le transfere bani, dându-se drept reprezentanţii unor companii la care aveau facturi restante. Banii ajungeau, într-un final, în conturi controlate de grupare. Potrivit unor surse judiciare, Nuclear Electrica şi Imprimeria Naţională sunt printre instituţiile fraudate.

Membrii grupului păcăleau angajaţii unor instituţii publice din România, dar şi din străinătate, în special din Spania. Pretindeau că sunt reprezentanţii unor furnizori cu facturi restante şi îi convingeau că şi-au schimbat conturile pentru încasarea banilor. După ce plăţile erau efectuate, sumele erau transferate în alte conturi şi retrase imediat prin intermediul unor ”săgeţi”. Numărul acestora era de ordinul a sute de persoane.

Nici instituţiile publice nu ar fi făcut verificări, înainte de a tranfera banii.

Potirivit anchetatorilor, mai multe companii de stat din ţara noastră, dar şi din Spania, ar fi picat în plasa suspecţilor. Printre acestea, Nuclearelectrica, Imprimeria Naţională, Regia de Transport Timişoara, Casa Naţională de Pensii sau Compania Municipală de Consolidări Bucureşti. Liderul grupării ar fi un bărbat din Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost dus la audieri. DIICOT continuă cercetările pentru spălare de bani. 7 milioane de euro estimează procurorii că ar fi încasat indivizii.

Persoanele fizice sau juridice care consideră că au fost prejudiciate prin acest mod de operare sunt rugate să se
adreseze DIICOT prin poştă, fax sau pe adresa de e-mail: contact@diicot.ro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt