Premieră medicală în România, la Târgu Mureş. Pentru prima dată, în pieptul unui copil bate o inimă artificială. Vorbim de o fată de 17 ani, care de trei luni se lupta cu o gravă insuficienţă cardiacă. Până la intervenţie, medicii de nu îi mai dădeau mult de trăit. Inima artificială i-a salvat, însă, viaţa şi o poate ajuta să trăiască mulţi ani de acum încolo, până când se va găsi un donator.
La 17 ani, Alexandra s-a născut a doua oară. I-a dat această şansă nepreţuită o inimă artificială. Singura soluţie prin care adolescenta putea supravieţui. Coşmarul Alexandrei a început acum trei luni. De atunci, familia ei a dus-o la mai mulţi medici, prin mai multe spitale din ţară. Speranţa pe care o căutau au găsit-o la Târgu Mureş, la Institutul Inimii.
,,Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Şi aşa este. Am mers azi dimineaţă la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care aşteaptă un transplant, ştiind cât de puţini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă”, sunt cuvintele medicului Horaţiu Suciu,cel care, alături de colegii săi şi de o echipă de specialişti din Belgrad, s-au ocupat de operaţia adolescentei.
Alexandra este primul copil din România care beneficiază de miracolele unei inimi artificiale. Intervenţia a fost un succes. Dispozitivul implantat în pieptul Alexandrei nu înlocuieşte o inimă naturală, însă ajută pacienţii până când aceştia primesc un organ real. Tot ce îşi doreşte acum adolescenta este să fie sănătoasă, ca să se poată întoarce la viaţa normală, la familie, la şcoală. În scurt timp, va putea fi externată.
Din nefericire, în România donatorii de organe sunt puţini. Numai la Târgu Mureş, pentru astfel de intervenţii sunt 31 de pacienţi pe lista de aşteptare.