Inconştienţi la volan

Inconştienţi la volan

Beţi, drogaţi, cu ITP-ul expirat sau fără permis auto. Aşa i-au găsit poliţiştii din Bucureşti pe foarte mulţi dintre şoferii pe
care i-au oprit noaptea trecută. Un bărbat a făcut scandal după ce rezultatul etilotestului a arătat că avea o alcoolemie
de 0,55 alcool pur în aerul expirat. A fost revoltat că a rămas fără permis şi…în procesul verbal a menţionat că doreşte ca
poliţiştii să îi ofere bani de taxi ca să ajungă acasă. O altă tânără în vârstă de 22 de ani a rămas fără permis de conducere după ce s-a urcat drogata la volan şi a provocat un accident de circulaţie.

Acesta este doar unul dintre cei peste 30 de oameni care noaptea trecută s-au urcat la volan după ce au băut alcool
sau au consumat droguri. Şoferii au devenit recalcitranţi şi, deşi erau vinovaţi, nu au vrut să îşi recunoască greşeala.

Pe străzile din Bucureşti au ieşit aseara şi şoferi care nici măcar nu aveau permis de conducere. Au sperat să treacă
neobservaţi, dar nu au avut noroc.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră fac din nou un apel la şoferii care nu ţin cont de lege şi se urcă inconştienţi la
volan.

Noaptea trecută, poliţiştii au dat 38 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 22 de mii de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt