Incident la o şcoală din Petroşani, după ce un spray iritant a fost pulverizat pe hol. 77 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, iar 10 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale

Incident la o şcoală din Petroşani, după ce un spray iritant a fost pulverizat pe hol. 77 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, iar 10 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale

Incident la Şcoala Generală nr. 2 din Petroşani, după pulverizarea unui spray iritant-lacrimogen pe hol. 77 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, iar 10 elevi au necesitat îngrijiri medicale. Autorităţile au declanşat o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor.

Zeci de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri, la Şcoala Generală nr. 2 din Petroşani, judeţul Hunedoara, după ce pe holul unităţii de învăţământ a fost pulverizat un spray cu gaz iritant-lacrimogen.

În total, 77 de elevi şi cadre didactice au fost scoase din clădire, iar 10 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele de intervenţie au acţionat rapid la faţa locului pentru gestionarea situaţiei.

„Echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani au intervenit pentru a gestiona o situaţie de urgenţă generată de pulverizarea unui gaz iritant dintr-un spray, la Şcoala Generală nr. 2 din municipiu, cartierul Colonie. Pompierii au acţionat cu 3 ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie şi cu o Autospecială pentru Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM), iar la locul evenimentului au fost direcţionate şi 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis, vineri, ISU Hunedoara.

La sosirea salvatorilor, o parte dintre persoane reuşiseră deja să iasă din clădire, relatează News.ro.

„Din datele iniţiale, 20 de persoane, elevi şi adulţi, s-au autoevacuat. Alte 57 de persoane au fost evacuate cu ajutorul echipajelor”, au precizat reprezentanţii ISU Hunedoara.

În urma incidentului, 10 elevi au prezentat simptome uşoare, precum iritaţii nazale şi tuse.

„10 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului, prezentând iritaţii nazale şi tuse uşoară. Opt dintre aceştia au fost transportaţi la UPU Petroşani pentru o reevaluare pediatrică. Vârsta elevilor este cuprinsă între 7 şi 15 ani”, a mai precizat ISU Hunedoara.

Cazul a fost preluat de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor exacte.

„Din primele cercetări efectuate, se pare că un elev ar fi pulverizat spray-ul iritant-lacrimogen pe holul unităţii de învăţământ. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Petroşani, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a anunţat IPJ Hunedoara.

Afla mai multe desprepetrosanieleviincident
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI