Începe Saga Festival

Începe Saga Festival


SAGA, primul festival al verii, începe mâine în forţă, într-un concept de-a dreptul grandios! Zeci de nume grele din industria muzicii electronice vor urca pe marea scenă de la Arena Naţională. Şi asta nu e tot! Stadionul va fi înconjurat de alte scene mai mici iar petrecăreţii vor putea alege artistul preferat.

Festivalul aduce, la Arena Naţională şi în parcul care împrejmuieşte stadionul, un concept electrizant, care are la bază imaginaţia, transformarea şi energia. Pe 3, 4 şi 5 iunie, festivalierii vor fi teleportaţi într-o lume a creativităţii şi inovaţiei. “Source”, scena principală, este un adevărat spectacol, are 40 de metri înălţime şi deschidere de 150 metri.

Arena Naţională din Bucureşti va deveni , pentru trei zile, locul în care festivalierii vor avea parte de o experienţă
fantastică, într-un set-up electrizant cu scene, design-uri şi efecte speciale unice în România. Organizatorii au pregătit mai multe scene grandioase. Source, Heat, Spark, Switch, Drift, Bumper Cars şi toate celelalte scene speciale aşteaptă să prindă viaţă alături de cei prezenţi la festival. Numai pe scena principală vor urca 25 de artişti în fiecare zi. De aceea, biletele se epuizează rapid.

Printre artistii aşteptaţi la a doua editie Saga se numără: Afrojack, Black Coffee, DJ Snake, Fisher, Meduza, Ofenbach, Salvatore Ganacci, Tiesto, Timmy Trumet şi multe alte nume grele ale muzicii electronice.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt