Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti. 37 de pacienţi au fost evacuaţi, după ce etajul a fost inundat cu fum. Focul a fost stins rapid, iar autorităţile au anunţat că nu au fost înregistrate victime.
Incendiul a pornit dintr-un singur salon
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul unui salon, cu degajări importante de fum. Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, focul ar fi pornit, cel mai probabil, de la o saltea. Cauza exactă urmează să fie stabilită în urma verificărilor pompierilor.
Personalul spitalului a intervenit imediat şi a evacuat pacientul aflat în salonul în care a izbucnit incendiul, înainte de sosirea echipajelor de pompieri. Ulterior, toţi pacienţii aflaţi la acel etaj au fost evacuaţi în siguranţă.
Planul Roşu, activat. Nicio victimă
Pentru gestionarea situaţiei, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie şi au mobilizat numeroase echipaje de pompieri şi SMURD. În total, la intervenţie au fost trimise 15 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi şase echipaje SMURD.
Deşi incendiul a afectat un singur salon, fumul s-a răspândit pe întreaga secţie, motiv pentru care evacuarea pacienţilor a fost necesară.
Intervenţia s-a desfăşurat rapid, iar incendiul a fost lichidat. Autorităţile au precizat că nu au fost identificate victime, iar în acest moment situaţia este sub control.
Raed Arafat a subliniat că prioritatea echipelor de intervenţie a fost evacuarea şi protejarea pacienţilor expuşi fumului.







