Parlamentul României a fost luat cu asalt de copii. De 1 iunie, cei mici au vrut să vadă unde se iau cele mai importante
decizii. Au mers în sala de plen, dar au avut şansa să stea chiar şi pe scaunul preşedintelui Senatului. Recunosc că lear
plăcea să fie în locul lui când vor fi mari. Unii dintre ei au venit chiar şi mai pregătiţi şi au prezentat idei de proiecte de
lege.
Cu mic cu mare, însoţiţi de părinţi sau de profesori, copiii au vrut să vadă unde se aprobă legile. Au avut şansa să intre
chiar în sala de plen a Senatului.
Vaida are deja un exemplu în familie, aşa că are planul făcut pentru când va fi mare
Cei mici au putut lua loc şi pe scaunul preşedintelui Senatului
Mii de copii au vrut să vadă şi cum arată Camera Deputaţilor. Au mers şi în biroul lui Marcel Ciolacu, au făcut poze cu el,
însă nu au ştiut şi cine este
Pe lângă vizita de la Parlament, cei mici au avut parte şi de diferite activităţi. Au putut urca chiar într-un elicopter
SMURD.
De 1 iunie, vicepreşedintele Senatului a făcut şi o promisiune.
Printre cei care au vizitat Parlamentul au fost şi copiii politicienilor.