Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, consideră că apelul la responsabilitate lansat de preşedintele Nicuşor Dan ar fi avut un efect mai mare dacă ar fi fost făcut înainte de adoptarea moţiunii de cenzură. Liderul liberal a anunţat, totodată, că partidul său nu va susţine în Parlament guvernul propus de Eugen Tomac.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a declarat că apreciază mesajul de responsabilitate transmis de preşedintele Nicuşor Dan, însă consideră că acesta ar fi trebuit lansat înainte de moţiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului.
„Înainte de această moţiune de cenzură, Partidul Naţional Liberal a adoptat două rezoluţii care au fost comunicate public, prin care am făcut apel la responsabilitate - şi apreciez apelul domnului preşedinte la responsabilitate, dar cred că era un lucru şi mai bun dacă un astfel de apel se făcea şi înainte de moţiunea de cenzură, în aşa fel încât toate partidele, în afară de conflicte, în afară de dispute, să fie conştiente că am avut o coaliţie care, cu bune şi curelele ei, a funcţionat, că acel guvern a scos România din fundătura în care era”, a spus Bolojan într-o declaraţie de presă.
Liderul liberal a avertizat că abandonarea măsurilor economice şi fiscale aplicate până acum ar putea compromite progresele realizate în ultimul an.
„În perioada următoare, dacă nu vor fi continuate lucrurile care au fost puse în practică, dacă nu vom menţine echilibrele bugetare, dacă nu vom lua măsurile pentru a însănătoşi economia, nu vom face decât să risipim acest an de eforturi făcut de toţi românii”, a adăugat el.
Ilie Bolojan a anunţat că PNL nu va vota în Parlament guvernul propus de Eugen Tomac, considerând că această formulă ar permite PSD să evite asumarea responsabilităţii pentru situaţia actuală. În acelaşi timp, liderul liberal a subliniat că un executiv fără sprijin politic solid nu poate avea stabilitate.
„Un guvern fără susţinere politică nu poate spera decât la supravieţuire”, a mai spus Bolojan.







