Preşedintele interimar Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor să nu iasă de la guvernare în perioada următoare.
Retragerea a fost solicitată deja de către unii dintre membrii conducerii PNL.
Bolojan a invocat nevoia de stabilitate în cele două săptămâni până la turul secund al alegerilor prezidenţiale, au declarat pentru G4Media surse politice.
O eventuală rupere a coaliţiei şi declanşarea unei crize politice ar avea efecte directe asupra costurilor de împrumut ale României, ceea ce r fragiliza suplimentar situaţia economică marcată de un deficit bugetar de 9% din PIB, cel mai mare din UE.
Liderii PNL, PSD şi UDMR discută luni paşii de urmat în coaliţie după eşecul lui Crin Antonescu, candidatul coaliţiei, în turul 1 al alegerilor prezidenţiale.
Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu a declarat luni că este timpul ca partidul să iasă de la guvernare şi să detaşeze de PSD.
„Fac un apel sincer şi deschis către conducerea Partidului Naţional Liberal: este momentul să ieşim de la guvernare şi să ne detaşăm clar de PSD.
Istoria recentă ne-a arătat, fără echivoc, că de fiecare dată când PNL a făcut alianţă cu PSD, partidul nostru a avut de suferit. Aceste două formaţiuni au fost mereu ca uleiul şi apa, nu se amestecă, nu au aceeaşi viziune şi nu împărtăşesc aceleaşi valori”, a arătat Gigel Ştirbu într-o postare pe Facebook.