Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, afirmă că partidele aflate la guvernare nu i-au propus funcţia de prim-ministru dacă alegerile prezidenţiale din luna mai vor fi câştigate de Crin Antonescu. Bolojan subliniază că formaţiunile care compun coaliţia de guvernare nu au discutat acest aspect. El respinge ideea că poate exista o persoană care să fie ”salvator”.
Întrebat dacă i s-a propus funcţia de prim-ministru în situaţia în care Crin Antonescu va fi ales preşedinte al României, Ilie Bolojan a răspuns că nu s-a discutat acest aspect în cadrul coaliţiei.
Ilie Bolojan afirmă că a cerut instituţiilor abilitate să îi comunice dacă sunt informaţii noi faţă de discuţiile din CSAT
”Odată ce CSAT a adoptat această decizie şi a făcut transparente documentele, acestea au ajuns la toate instituţiile statului şi parchetele au luat deciziile pe care le-au considerat de cuviinţă, iar în cazul celorlalte instituţii, sunt încă în termen. Am făcut o solicitare prin care să mi se comunice dacă sunt şi alte elemente suplimentare care au apărut de la data respectivă şi până acum. În condiţiile în care vor fi elemente suplimentare care pot fi făcute publice, nu văd de ce nu am putea face această chestiune”, a răspuns Ilie Bolojan.
El a adăugat că anularea turului întâi al alegerilor prezidenţiale ”a fost o decizie pe care nu şi-a dorit-o nimeni, într-o situaţie excepţională”, arătând că la scrutinul din acest an ”românii vor putea să îşi aleagă preşedintele pe care îl vor dori”.
Ilie Bolojan evită să comenteze decizia BEC de respingere a candidaturii lui Georgescu
”Eu am încercat să evit, în toţi aceşti ani, să fac comentarii legate de o decizie sau alta. Dar ce aş putea spune, cât se poate de cinstit şi de corect: Biroul Electoral Central este autoritatea care este investită prin lege să valideze sau să respingă candidaturi la funcţia de preşedinte al României. Din acest punct de vedere, o decizie pe care o ia BEC-ul este în concordanţă cu competenţele pe care le are. În condiţiile în care cei care sunt interesaţi, cei care sunt nemulţumiţi consideră că ea nu este justificată, că nu respectă legislaţia, că este forţare, dacă consideră asta au posibilitatea legală să facă un recurs la cea mai înaltă instituţie din România din acest punct de vedere, la Curtea Constituţională, care într-un termen scurt urmează să se pronunţe asupra acestei chestiuni.”
Ilie Bolojan: Sfatul meu pentru toţi cei care incită la violenţă ar fi să se oprească, pentru că niciodată violenţa nu a adus nimic bun unei societăţi
”Cred că în orice ţară care se pretinde una democratică şi una stabilă violenţele efective, aşa cum s-au întâmplat ieri, şi încurajarea la violenţă, indiferent că distrugerile sunt împotriva unor instituţii, a unor jurnalişti, a unor persoane fizice sau juridice sau a unor bunuri publice sau private sunt de condamnat şi cred că astfel de lucruri nu ne pot duce într-o direcţie bună. Cred că orice om responsabil nu poate să susţină aceste lucruri şi să îi îndemnăm pe toţi cetăţenii României, pe care îi respect, să protesteze, dacă vor să protesteze vis-a-vis de o decizie sau alta, dar într-o formă civilizată şi normală pentru că o pace socială nu poţi să o ai în astfel de situaţii”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.