Guvernul accelerează procesul de verificare a proiectelor finanţate prin PNRR, în contextul riscului de pierdere a fondurilor europene. Peste 10.000 de proiecte sunt analizate în regim de urgenţă, iar autorităţile locale trebuie să transmită rapid datele din teren. Discuţiile cu Comisia Europeană continuă pentru salvarea finanţărilor şi ajustarea programului.
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, într-o postare pe Facebook, că România se află într-un moment critic privind implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, motiv pentru care procesul de evaluare a proiectelor trebuie accelerat.
„Până la mijlocul acestei săptămâni trebuie să finalizăm analiza celor peste 10.000 de proiecte finanţate prin acest program”, a transmis premierul interimar Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook referitoare la proiectele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Acesta a subliniat că autorităţile locale au obligaţia de a furniza rapid informaţii esenţiale privind stadiul lucrărilor, termenele de finalizare şi graficele de execuţie.
„Ieri după-amiază am avut o videoconferinţă de lucru cu prefecţii. Le-am cerut ca, în această dimineaţă, să informeze toate primăriile cu privire la necesitatea de a transmite datele legate de proiectele finanţate din fonduri europene prin programul PNRR: stadiul lucrărilor, termenul de finalizare şi graficul de lucrări”.
Pentru a facilita procesul, Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziţia primăriilor un ghid şi o platformă electronică dedicată colectării datelor necesare evaluării.
În paralel, Guvernul poartă negocieri tehnice cu Comisia Europeană pentru a stabili ce proiecte vor rămâne finanţate prin granturi şi care vor fi transferate pe componenta de împrumut.
„Clarificăm ce proiecte vor rămâne finanţate prin granturi. Vor fi cele care se vor termina până la sfârşitul lunii august; altfel, vom pierde finanţările. Pentru proiectele care nu se pot termina, analizăm transferul pe finanţarea din împrumut, fără a afecta derularea lucrărilor”.
Premierul a precizat că discuţiile vor continua până la începutul săptămânii viitoare şi vizează inclusiv reformele asumate de România. Totodată, Ilie Bolojan a atras atenţia că este necesară o mobilizare generală a autorităţilor şi constructorilor, având în vedere că PNRR reprezintă un volum de investiţii de peste 10 miliarde de euro în acest an, în domenii esenţiale precum infrastructura, educaţia şi sănătatea.







