Iaşul interzice complet jocurile de noroc. Decizie unanimă într-unul dintre cele mai mari oraşe din ţară

Iaşul interzice complet jocurile de noroc. Decizie unanimă într-unul dintre cele mai mari oraşe din ţară

Consiliul Local Iaşi a decis luni, în şedinţă extraordinară, interzicerea tuturor jocurilor de noroc pe raza municipiului, hotărârea fiind adoptată în unanimitate. Astfel, Iaşul se alătură altor oraşe precum Sibiu şi Brăila, care au luat măsuri similare în aceeaşi zi, devenind totodată cel mai mare oraş din ţară care aplică o astfel de interdicţie.

În prezent, în Iaşi funcţionează aproximativ 150 de săli de jocuri de noroc şi circa 30 de agenţii de pariuri, cu peste 2.100 de aparate de tip slot-machine („păcănele”), dintr-un total de peste 100.000 la nivel naţional, potrivit datelor citate de Agerpres. Oraşul are o populaţie de aproximativ 270.000 de locuitori.

Iniţiativa a fost lansată în dezbatere publică pe 3 martie, la propunerea primarului Mihai Chirica. Reprezentanţii administraţiei locale spun că măsura vizează reducerea impactului social al fenomenului.

„Nu vorbim doar despre limitare, ci despre interzicerea tuturor formelor de jocuri de noroc la nivel local. Este un semnal ferm că administraţia îşi asumă protejarea cetăţenilor în faţa unui fenomen care generează dependenţă şi vulnerabilitate”, a declarat Dragoş Popa, liderul consilierilor locali USR. Acesta a adăugat că următorul pas ar putea fi interzicerea reclamelor la jocurile de noroc.

În timpul dezbaterilor, consilierul PNL Bogdan Iliescu a contestat argumentele economice invocate în sprijinul industriei, susţinând că, potrivit studiilor, costurile sociale şi medicale generate de jocurile de noroc depăşesc veniturile aduse la buget.

Afla mai multe desprejocuri de norocpacanele
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt