Un nou instrument online permite localizarea trenurilor de călători, anunţă Agenţia de presă Rador.
Pe platforma bilete.infofer.ro, la rubrica ”Trenul meu”, se poate urmări în timp real poziţia trenurilor aflate în circulaţie pe teritoriul României.
Garniturile sunt indicate pe o hartă care include şi date privind eventuale întârzieri faţă de graficul programat.
Potrivit Autorităţii pentru Reformă Feroviară, în prezent, doar trenurile companiei Transferoviar Călători sunt poziţionate conform datelor GPS puse la dispoziţie.
Pentru ceilalţi operatori, inclusiv CFR Călători, garniturile sunt localizate cu aproximaţie, pe baza datelor din sistemul feroviar de îndrumare a trenurilor.
Platforma urmează să fie actualizată, iar informaţiile oferite vor fi mai precise pe măsură ce fiecare companie de transport feroviar va accepta să furnizeze accesul la date GPS.