Halep, Cîrstea şi Begu, printre jucătoarele românce care vor participa la Transylvania Open 2025

Halep, Cîrstea şi Begu, printre jucătoarele românce care vor participa la Transylvania Open 2025

Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu fac parte dintre cele 10 jucătoare românce care vor participa la a 5-a ediţie a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), care va avea loc între 1 şi 9 februarie, la BTarena din Cluj-Napoca.

Dintre cele 10 jucătoare române înscrise la simplu, la Transylvania Open 2025, se numără şi alte nume deja consacrate la acest turneu, precum Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru şi Ana Bogdan, finalista ediţiei precedente.

Pe tabloul principal, turneul va include 4 wild card-uri şi 2 pentru calificări de care vor beneficia jucătoarele românce înscrise la turneu, dar care nu au acces direct pe tabloul principal sau în cel de calificări.

Main Draw - Transilvania Open WTA 250:

1. Anastasia Potapova (Rusia, Locul 35)
2. Clara Tauson (Danemarca, Locul 41)
3. Katerina Siniakova (Cehia, Locul 46)
4. Peyton Stearns (SUA, Locul 47)
5. Anhelina Kalinina (Ucraina, Locul 48)
6. Jessica Bouzas Maneiro (Spania, Locul 52)
7. Olga Danilovic (Serbia, Locul 53)
8. Elisabetta Cocciaretto (Italia, Locul 55)
9. Viktoria Tomova (Bulgaria, Locul 56)
10. Mayar Sherif (Egipt, Locul 65)
11. Alycia Parks (SUA, Locul 68)
12. Varvara Gracheva (Franţa, Locul 69)
13. Sorana Cîrstea (România, Locul 72)
14. Julia Grabher (Austria, Locul 73)
15. Arantxa Rus (Olanda, Locul 74)
16. Anna Blinkova (Rusia, Locul 75)
17. Lucia Bronzetti (Italia, Locul 78)
18. Laura Siegemund (Germania, Locul 79)
19. Suzan Lamens (Olanda, Locul 80)
20. Caroline Dolehide (SUA, Locul 82)
21. Irina-Camelia Begu (România, Locul 83)

Primele două zile ale turneului (1 şi 2 februarie) sunt dedicate calificărilor, cu 12 meciuri în prima zi şi 6 meciuri în a doua. Tragerea la sorţi pentru tabloul principal va avea loc sâmbătă, 1 februarie.

Fanii vor avea ocazia să vadă toate jucătoarele de pe tabloul principal, precum şi cele mai multe meciuri în două zile ale turneului: 3 februarie - 6 meciuri de simplu şi 3 de dublu, şi 4 februarie - 8 meciuri de simplu şi 2 de dublu. Finalele turneului vor avea loc duminică, 9 februarie. Proba de dublu va începe la ora 14:30, iar finala de simplu nu mai devreme de ora 17:00.

Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 275.094 de dolari.

Accesul la meciurile din calificări este gratuit, pe baza unui bilet cu valoare 0, care va fi disponibil online cu două săptămâni înainte de începerea turneului. O noutate a ediţiei din 2025 este introducerea biletelor Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru fazele finale - sferturi, semifinale şi finală - vor fi disponibile doar bilete Full-Day, cu preţuri ce ajung la 145 de lei pentru finala din 9 februarie. Biletele pot fi achiziţionate online de pe transylvaniaopen.ro.

Cea mai recentă ediţie a turneului Transylvania Open a avut loc în BTarena din Cluj-Napoca, între 3 şi 11 februarie 2024, câştigătoarea trofeului fiind jucătoarea cehă Karolina Pliskova, fost lider mondial, după o finala cu Ana Bogdan.

Transylvania Open fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250.

Afla mai multe desprehalepromancetransylvania open
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt