Haine şi accesorii de modă ale prinţesei Diana vor fi scoase la vânzare. Cât costă o rochie

Haine şi accesorii de modă ale prinţesei Diana vor fi scoase la vânzare. Cât costă o rochie

Între 200.000 şi 400.000 de dolari valorează rochiile Prinţesei Daiana. Două dintre acestea vor fi scoase la o licitaţie în California.

Prima este o rochie de bal din tul albastru, concepută de Murray Arbeid, pe care Diana a purtat-o la premiera londoneză "Fantoma de la Operă", în 1986. A doua este o rochie din dantelă creată de Victor Edelstein, pe care Prinţesa a purtat-o în două ocazii.

Pe lângă rochii, cei interesaţi vor găsi la licitaţie şi bijuterii, pantofi şi pălării. O colecţie de aproximativ cincizeci de articole. Mai mult, fanii vor putea achiziţiona şi o parte din scrisorile scrise de mână ale Daianei, precum şi obiecte care au aparţinut altor membri ai familiei regale britanice.

"Avem câteva piese excepţionale (...), piese emblematice pe care Diana le-a purtat cu mare mândrie şi care sunt cu adevărat simbolice pentru stilul ei", a declarat Gabriela Schwartz de la Julian's Auctions.

"Daiana iubea cu adevărat moda. Avea o intuiţie pentru modă. Era foarte grijulie cu privire la piesele şi designerii pe care îi purta", a adăugat Gabriela Schwartz. "Era atât o prinţesă a poporului, cât şi visul unui creator de modă".

În decembrie, o fostă rochie Lady Di a atins suma record de 1,14 milioane de dolari la o altă licitaţie.

(Elena Andrei)

Afla mai multe despreprintesa daianacalifornia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt