O cerere de răscumpărare a fost trimisă pe adresa oficială de e-mail a Camerei Deputaţilor, după furtul de date oficiale, printre care s-ar afla şi buletinul premierului Marcel Ciolacu.
Hackerii au trimis o cerere de răscumpărare, astăzi, după ce au reuşit să fure mai multe date personale de la Camera Deputaţilor printr-o breşă de securitate, anunţă reprezentanţii Camerei Deputaţilor.
Potrivit unor surse guvernamentale, hackerii au cerut 0,8 bitcoin în schimbul datelor, ceea ce înseamnă aproximativ 40.000 de euro, informează antena3.ro
Printre datele furate de hackeri, şi care ar fi fost deja publicate pe DarkWeb, s-ar afla şi buletinul lui Marcel Ciolacu, dar şi date personale ale altor deputaţi.
"Este important de menţionat faptul că majoritatea datelor la care se face referire sunt date prezentate pe site sau care pot fi făcute publice ca urmare a unei solicitări pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la date de interes public", menţionează Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
O anchetă a fost deschisă, iar reprezentanţii Camerei Deputaţilor au depus şi o plângere la DIICOT.
Între timp, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) împreună cu Departamentul Cyberint din Serviciul Român de Informaţii (SRI) lucrează împreună pentru a închide breşa de securitate şi pentru a afla cine sunt hackerii care au furat datele parlamentarilor.