Guvernul analizează posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce instanţa supremă a obţinut în primă instanţă o decizie prin care Executivul şi Ministerul Finanţelor sunt obligate să asigure fondurile necesare pentru plata unor drepturi salariale restante ale magistraţilor.
Potrivit unei note consultate de Cotidianul, Guvernul susţine că hotărârea judecătorească depăşeşte limitele competenţei instanţei şi intră într-o zonă care ţine exclusiv de atribuţiile puterii executive şi legislative.
Litigiul a fost iniţiat chiar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Guvernului şi a Ministerului Finanţelor, pe fondul nemulţumirilor legate de modul în care au fost distribuite fondurile în legea bugetului pentru 2026. Surse guvernamentale citate de Cotidianul susţin că o parte din sumele destinate plăţii drepturilor salariale restante ale magistraţilor ar fi fost redirecţionate către pachetul de solidaritate promovat de PSD.
În acţiunea deschisă în instanţă, ÎCCJ a cerut alocarea integrală a fondurilor necesare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, emiterea actelor administrative care să permită aceste plăţi şi introducerea unor sancţiuni financiare în cazul în care hotărârea nu este pusă în aplicare.
Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea în primă instanţă şi a obligat Guvernul şi Ministerul Finanţelor să facă toate demersurile bugetare necesare, inclusiv printr-o eventuală rectificare bugetară. Hotărârea prevede şi penalităţi de întârziere, precum şi amenzi pentru neexecutarea obligaţiilor stabilite de instanţă. Decizia a fost atacată cu recurs, iar dosarul urmează să fie judecat de Înalta Curte pe 9 iulie.
În analiza internă pregătită la nivelul Executivului, argumentul central este că instanţa s-ar fi substituit Guvernului şi Parlamentului în materia politicii bugetare. Guvernul susţine că o instanţă poate constata existenţa unui drept şi poate obliga statul să îl respecte, dar nu poate impune în mod direct măsuri concrete de alocare a banilor publici, de rectificare a bugetului sau de suplimentare a fondurilor din rezerva bugetară.
„Aşa cum s-a susţinut în cadrul cererii de recurs, instanţa de judecată s-a substituit puterii executive şi legislative, în materia bugetară/gestionării finanţelor publice. Sarcina puterii judecătoreşti, conform legii şi Constituţiei, este de a spune dreptul (juris dictio) în cazuri concrete, interpretând şi aplicând legile existente la stările de fapt deduse judecăţii. Atunci când, prin hotărârea pronunţată, o instanţă de judecată nu se limitează la a constata existenţa unui drept, ci obligă direct Guvernul României la acte de dispoziţie bugetară (alocări de fonduri, rectificări de bugete sau suplimentări din Fondul…)”, se arată în nota citată.
Executivul invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerând că intervenţia instanţei afectează separaţia puterilor în stat şi ignoră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. În documentul analizat de Guvern se arată că doar Parlamentul poate modifica bugetul de stat, la propunerea Guvernului, iar instanţele nu pot obliga puterea executivă să adopte o anumită conduită bugetară.
„În acest sens, este şi practica CCR care, prin Decizia nr. 417/2019, statuează faptul că instanţele nu au latitudinea de a ignora voinţa legiuitorului sau de a se opune acesteia. Potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul, la propunerea Guvernului, adoptă legea, iar instanţa de judecată o aplică la cazuri concrete, ivite în practica socială.
Prin conduita sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât în calitatea sa de reclamantă, care încă de la momentul iniţierii demersului în justiţie cunoştea circuitul întregului ciclu procesual al cauzei pendinte, precum şi în perspectiva îndeplinirii rolului de instanţă de control, în speţă, neagă rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare în Statul român, se situează astfel în afara cadrului constituţional, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului celor trei puteri, îşi arogă ilegitim dreptul de a nu aplica o lege a Statului român, precum şi o serie de reguli obligatorii prevăzute în procedura reglementată de Legea nr. 500/2002”.
Miza financiară a conflictului este uriaşă. Statul român are de achitat aproximativ 10,6 miliarde de lei reprezentând drepturi salariale câştigate în instanţă de magistraţi, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Tema a fost abordată recent şi de premierul Ilie Bolojan, care a afirmat că, în ultimii ani, magistraţii au deschis peste 20.000 de procese privind salarizarea, pe fondul unei legislaţii neclare şi uşor de interpretat.
