Guvernul aprobă rapid majorări salariale de 10% pentru bugetarii din cultură, funcţionarii de la Guvern şi Parlament, cât şi pentru aleşi locali

Guvernul aprobă rapid majorări salariale de 10% pentru bugetarii din cultură, funcţionarii de la Guvern şi Parlament, cât şi pentru aleşi locali

Guvernul a aprobat majorări salariale de 10% faţă de nivelul lunii decembrie 2023, în două tranşe, respectiv valabile din luna iunie 2024 şi luna septembrie 2024 (când au loc alegeri locale şi europene, respectiv parlamentare şi prezidenţiale), pentru bugetarii din domeniile cultură, diplomaţie, cât şi pentru personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, anunţă Profit.ro.

Potrivit purtătorului de cuvând at Guvernului, Mihai Constantin, impactul bugetar pentru anul curent va fi de 1,2 miliarde lei. 

Vor beneficia de majorare şi angajaţii din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate încoordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din localităţi  până la 20.000 de locuitori, respectiv pentru viceprimarii din localităţi de până în 50.000 locuitori.

Majorările vin pe fondul protestelor recente ale funcţionarilor din instituţiile menţionate, cât şi în contextul apropiatelor alegeri.

 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt