Grupul Clever solicită TUTUROR partidelor politice să oprească finanţarea din bugetul statului a entităţilor media din grupul Realitatea Plus, având în vedere încălcările numeroase şi repetate ale legii şi ale normelor audiovizuale prin promovarea repetată, ostentativ şi în dispreţul legii, a unor campanii de denigrare şi de linşaj mediatic.
Considerăm că este profund nociv pentru piaţa media din România şi pentru societate, în general, faptul că aceste entităţi din grupul Realitatea Plus primesc sute de mii de euro anual de la bugetul statului, prin intermediul partidelor politice, bani care, practic, finanţează aceste campanii ilegale şi concertate de linşaj mediatic.
În susţinerea cererii ne bazăm pe faptul că decizia CNA de oprire a emisiei, pentru 10 minute, a fost confirmată printr-o decizie definitivă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi pe numeroasele amenzi emise de CNA la adresa televiziunii, din ultimii ani. Amenzi care sunt plătite din banii noştri, ai tuturor cetăţenilor acestei ţări. Bani care ajung la grupul Realitatea Plus prin intermediul partidelor politice.
CNA a decis oprirea emisiei postului Realitatea pentru atacurile la adresa miniştrilor Sorin Grindeanu şi Sebastian Burduja. În emisiunile Deschide lumea şi Culisele statului paralel s-au adus acuzaţii nedemonstrate lui Sorin Grindeanu şi lui Sebastian Burduja. În alte două emisiuni i s-au adus acuzaţii şi lui Bogdan Mândrescu, secretar de stat la Transporturi. Realitatea Plus l-a atacat pe ministrul Grindeanu deoarece acesta a refuzat să-l susţină pe acţionarul televiziunii în AGA de la o companie de salubritate unde Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti deţine 10%. Deşi acest grup de presă a făcut acuzaţii fără să prezinte vreo dovadă i s-a permis în continuare nu doar să-şi continue activitatea ci şi să primească sute de mii de euro de la bugetul de stat, prin intermediul partidelor politice.
În concluzie, pentru a avea parte de o presă curată şi pentru a elimina implicarea banilor publici în activităţile mizerabile ale entităţilor din grupul Realitatea Plus, solicităm în mod public TUTUROR partidelor politice să înceteze să mai finanţeze din bugetul statului, adică din buzunarul românilor, astfel de activităţi. Îi asigurăm că nu vor pierde nimic, ba din contră, vor câştiga.