Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că şedinţa coaliţiei care ar urma să stabileasca data alegerilor prezidenţiale va avea loc joi, de la ora 9.
"O să ştim mai multe lucruri mâine. Mâine avem o şedinţă a coaliţiei, la ora 9,00. Cei care au participat la aceste consultări cu celelalte forţe politice, şi anume premierul şi cei doi vicepremieri, ne vor transmite concluziile şi vom merge înainte. Ţara trebuie să fie guvernată şi este guvernată în acest moment şi guvernată bine. Şi alegeri oricum trebuie să avem.
S-ar putea ca unii să se gândească să amânăm alegerile prezidenţiale până peste doi ani, că poate aşa intră în turul doi. Nu există această variantă. Noi trebuie să facem alegeri prezidenţiale în aceasta toamnă şi alegeri parlamentare la fel", a declarat Grindeanu, la verificarea lucrărilor la A0 Nord şi A0 Sud - Centură.