Grindeanu, la Congres: Nu putem lăsa ţara nici pe mâna celor care urlă isteric, nici pe mâna celor fără Dumnezeu

Grindeanu, la Congres: Nu putem lăsa ţara nici pe mâna celor care urlă isteric, nici pe mâna celor fără Dumnezeu

Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că România nu mai are voce în lume şi asta se simte el arătând că nu pot lăsa această ţară nici pe mâna celor care urlă isteric, nici pe mâna celor fără Dumnezeu, dar nici a celor care concurează în mândrie până şi cu propria umbră.

”De ani de zile vedem cum la graniţa României are loc un conflict sângeros, iar perspectivele ne îngrijorează. Statele Unite ale Americii şi-au retras o parte din militarii pe care îi aveam aici, în timp ce românilor nu li se explică nimic. Adevărul este că România nu mai are voce în lume şi asta se simte. PSD a orientat România către VEST prin pactul de la Snagov. Tot PSD a semnat acordurile pentru aderarea la NATO, UE şi Schengen. Cu alte cuvinte, este clar că tot PSD trebuie să acopere şi acum acest vid de reprezentare”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

Grindeanu a precizat că ”PSD trebuie să suplinească inacţiunea decidenţilor politici şi să dea semnalul pentru o ofensivă diplomatică, pentru refacerea imaginii externe a României”.

”V-am cerut o resetare. V-am cerut să ne întoarcem la oameni. V-am cerut să ne asumăm curajul de a fi stânga românească responsabilă! Formula este simplă şi exactă: PSD + VIZIUNE + SOLUŢII = O ROMÂNIE PUTERNICĂ! Eu îmi asum această misiune. CONSTRUIESC, nu sper. LUPT, nu aştept. Şi vă invit pe toţi să ne asumăm această luptă: cu demnitate, cu adevăr şi cu forţa pe care ne-o dă realitatea! Să dăm tonul şi să dăm soluţiile! Nu putem lăsa această ţară nici pe mâna celor care urlă isteric, nici pe mâna celor fără Dumnezeu, dar nici a celor care concurează în mândrie până şi cu propria umbră. Trebuie să lăsăm o ţară sigură, curată şi prosperă copiilor noştri. Uniţi pentru Români! Puternici, doar împreună! Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a arătat Grindeanu în finalul discursului.

Afla mai multe despregrindeanucongrespsd
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt